duminică, 30 august 2009

Note to self..




A Prayer for the Stressed


Grant me the serenity
to accept the things I cannot change,
The courage
to change the things I cannot accept,
And the wisdom
to hide the bodies of those I had to kill today because they ticked me off.

And also, help me to be careful of the toes I step on today,
as they may be connected to the feet I may have to kiss tomorrow.

Help me always to give 100% at work...
12% on Monday,
23% on Tuesday,
40% on Wednesday,
20% on Thursday
and 5% on Friday

And help me to remember...

When I'm having a bad day
and it seems that people are trying to tick me off,
it takes 42 muscles to frown,
28 to smile
and only 4 to raise my finger and fly 'em the bird!

Love you, Dessie, for the inspiration :)

Guilt free shopping



Totul a inceput cu o pusculita.
O pusculita in culori naive, cu design nefinisat, perfecta pentru a-si indeplini scopul. Iar toti 25 lei pe care i-am platit pentru ea s-au dus catre o fundatie pe nume Sf Dimitrie. Era inainte de Craciun, asa ca am impartit cateva printre rude.



Apoi am facut o obsesie pentru brose, multe si colorate. Imi doream enorm brosa elefant, creatia lui Junkoteque. Tin minte clar cand a venit pachetul din Constanta, o cutie frumoasa inconjurata de buline bleu, iar brosa a disparut din posesia mea in aproximativ 5 secunde, lasandu-ma cu ochii in lacrimi :)). Mi-a luat o luna sa obtin una noua, aproape identica. Am purtat-o cu mare mandrie, poate si pentru ca 10% se duceau catre o fundatie ce ajuta copiii autisti.
Apoi au urmat alte brose, cu stele, crosetate sau de cupru care mi-au ametit simturile.



La zilele de nastere am scapat lejer cu produse cu bere de la Manufaktura. Toti prietenii mei gift-uiti (sic!) au fost in extaz, atat pentru miros, cat si pentru ideea de bere. :))
Apoi am inceput sa citesc despre organice. Cateva luni mai tarziu m-am inconjurat de organic basics: sampon cu ulei de masline, sapun cu lavanda, deo fara parfum si last but not least, EcoBalls. Of course, Gab s-a suparat ca am cheltuit o mica avere pe.. noi, daca ma gandesc mai bine. Dar s-a relaxat cand si-a dat seama ca nu poate sa traiasca fara gelul lui de dus.

Daca stau bine sa ma gandesc, un sfert din fiecare salariu al meu s-a dus pe Charity. Sunt mandra de asta, pentru ca oricum imi luam lucrurile astea. Gel de dus, detergent, cadouri - chiar nu poti trai fara.. si atunci de ce sa nu le iei de pe charity, unde am facut eu o selectie de ce e mai fain din online. Iar toate produsele contin o donatie - that's what I call guilt free shopping!

marți, 25 august 2009

My darling..

Update: In weekendul asta (23-24 iunie 2012), au furat-o pe Kona de la sediul Salvati Delta - Sandu Aldea 22 (zona Domenii). Poate o vedeti pe undeva, call me Tea - 0723591801

Am una, o cheama Kona.
Kona este o bicicleta caritabila pentru ca cei care au creat-o au promis sa doneze cate o bicicleta unui doctor din Africa de fiecare data cand vand cate 100 de bucati in lumea intreaga. Strategie de marketing sau good will? Cred ca ambele! De aia am si luat-o, este o bicicleta cumparata atat cu mintea cat si cu inima. Imi place ca atunci cand sunt claxonata pe Calea Floreasca in drum spre munca sa ma gandesc ca sunt undeva in Africa, sa ma transform in acel doctor care se grabeste sa salveze o parte din lumea lui. Atunci imi indrept coloana vertebrala si le zambesc soferilor ce asteapta nervosi in stanga mea, trec pe langa ei cu scopul de a salva lumea mea.

Imi iubesc bicicleta pentru ca are personalitate.
Nu este o bicicleta subtire si delicata, colorata si cu accente de Provence - o bicicleta finuta de oras. Este o bicicleta rugged, neagra, aproape secretoasa. Asa cum sunt si eu. Ma strecoara tacuta, cu tupeu, printre masinile parcate aiurea, si nu tremura nici un centimentru in fata lor. Rotile sunt stabile, saua este cat o canapea, iar eu sunt libera sa ma misc in voie intr-un Bucuresti pe care il credeam blocat.

Imi place pentru ca m-a invitat sa descopar Bucurestiul.
Am invatat ca exista o noua parte din Bucuresti - sectorul 2, intre strada Polona si Calea Mosilor: un intreg cartier pe care nu l-am vazut in masina, pentru ca privirea imi era blocata: de capota, de faptul ca ma concentram pe ceilalti "participanti la trafic", de faptul ca alegeam bulevardul in locul stradutelor linistite. Asa, am vazut ca Bucurestiul e plin de case, ca in curti exista leagane, ca te poti odihni la umbra unui copac. Imi plac strazile pentru ca sunt prea mici pentru o masina - sunt blocate de altele - parcate, insa pentru noi doua este loc suficient pentru cea mai placuta plimbare a zilei.

joi, 20 august 2009

Pure Genius



Part 1



Part 2



Part 3

Ieri m-a dus Gab la retrospectiva Anonimul la MTR si am vazut ceva scurt metraje. Cel mai fain de departe fu Manual práctico del amigo imaginario - Ciro Altabás. Daca stiti ceva spaniola, merita vazut.

Recomand si:

Who is Catalin Matei?



Sunt vreo doi oameni pe care ii admir din tooooata presa noastra - disclaimer: vorbesc acum de jurnalisti pe care nu-i cunosc personal, of course ;)
Unul dintre ei e Andrei Gorzo, dar asta intr-un episod urmator..

Al doilea e cel din imagine, si anume Catalin Matei. Dunno who the guy is or what he did to get to write in AC sau 24fun, but he's great.

Cum ar spune George (Seinfeld): funny guy.

Cum eu cred in destin, cred si ca prietenii mei sunt sigur amici cu prietenii lui - asa va rog sa experimentam si sa vedem daca am noroc sa descopar cine e el defapt.

Let the dice roll

miercuri, 5 august 2009

Abia astept sa o vizitez pe Cata



It shall crack me up, big time:
STROFE DE IARNA

de GEORGE TOPIRCEANU

Doamne, tu te tii de glume?
Nu ne vezi mizeria?
Pentru ce-ai lasat pe lume
Geruri ca-n Siberia?

Nu mai este mamaliga
Vremile-s teribile.
Astazi toata lumea striga:
-“N-avem combustibile!”

Nu e chip de dimineata
Sa mai bati trotuarele,
Ca-ntr-o clipa iti ingheata
Nasul si picioarele!

Asta noapte, mi se pare,
Gazda mea, Emilia,
S-a-ncalzit la lumanare
Cu toata familia!

duminică, 2 august 2009

1 august la Verde Cafe



Merci tuturor ce au facut cunostinta cu noi ieri la Verde si mai ales lui Kitten si voluntarilor mei dragi ca m-au suportat cateva ore in sir.

Personal, momentul zero al targului este cam cel mai important/gratifying din intreaga mea munca. Imi place sa le povestesc trecatorilor ideea noastra, cum am pus-o in practica si cum pot ajuta. Imi place ca in mintea fiecaruia trece gandul "da, mah, asta se intampla chiar in Romania". Ma mandresc cu munca noastra, ma bucur ca pot recomanda orice produs de pe site fara sa imi fac griji ca nu va placea.

I heart my job!

PS: Blogul Charity nu merge o perioada, pentru ca lucram la noul site (yuhuuu)